Orice proces de separare necesită o perioadă de adaptare, iar atunci când vine vorba despre grădiniță sau creșă, acest lucru nu face excepție. În acest articol, vom explora cum să facem tranziția copilului la creșă mai ușoară pentru părinți și educatori. Vom discuta despre simptomele anxietății de separare la copii și voi oferi câteva sfaturi practice pentru a construi relații solide, pentru a menține o rutină stabilă și pentru a dezvolta reziliența la cei mici.

Cred că termenul care mă definește cel mai bine zilele acestea, când sunt părinte care se readaptează la creșă (am mai trecut prin acest proces în 2020) este de observator implicat. Știu, e practic incorect, dar așa mă simt.

Simt că participarea mea este infimă în ceea ce privește adaptarea copilului la creșă, din fericire, această sarcină îi revine exclusiv lui, fără prea mare implicare din partea mea, recunosc, mă așteptam să meargă, dar nu chiar în acest ritm. Evident, sunt aspecte la care încă se lucrează, ieri fiind prima zi în care a încercat să doarmă la creșă la prânz, dar nu i-a ieșit.

Aici sunt mai mulți factori direct responsabili pentru așa-zisul eșec, pe scurt, lipsa draperiilor, care urmează să fie instalate, agitația de dinainte, ceva gălăgie, dar pentru toate există rezolvare, iar în unele cazuri rezolvarea e.. timpul.

Revenind la postura de observator, pe copii îi observ, cu drag, cum sunt curioși, un pic sceptici la început, alții, în funcție de temperament, reticenți de-a binelea, alții pășesc încrezători fără să se uite în urmă (decât ocazional).

Deși unii copii par încrezători la prima vedere, în primele săptămâni, părinții, dar și educatorii, ar trebui să observe dacă în cazul copiilor apare ceva anxietate de separare.

Anxietatea de Separare la Copii

În primele săptămâni de adaptare la creșă, părinții și educatori ar trebui să fie conștienți de posibilele simptome ale anxietății de separare la copii. Acestea pot include:

• Dificultăți în gestionarea furiei: Copiii pot manifesta comportamente agresive sau pot avea dificultăți în controlul furiei din cauza separării de părinți.
• Lipsă de interes pentru activitățile preferate: Un alt semn poate fi pierderea interesului pentru activitățile pe care obișnuiau să le iubească.
• Dificultăți la somn sau la masă: Anxietatea de separare poate afecta somnul și alimentația copiilor, făcându-i mai reticenți în aceste domenii.
• Autoizolare sau retragerea voită din activitățile de grup: Copiii pot alege să se retragă din interacțiunile sociale și să se izoleze.
• Clingy: Copiii pot deveni excesiv de atașați de părinte, cerând să fie mereu lipiți de ei.

Aceste simptome pot varia de la copil la copil, iar observarea (și mai ales înțelegerea lor) poate ajuta părinții și educatori să ofere sprijinul de care au nevoie.

Cele Trei R-uri - Relații, Rutină și Reziliență

Pentru a ajuta copiii să facă față anxietății de separare, educatori și părinți pot aplica principiile celor trei R-uri: relații, rutină și reziliență, așa cum le prezintă Neal Horen, Director of the Early Childhood Division at Georgetown University.

Relații

Relațiile solide cu familiile sunt esențiale în procesul de adaptare. Comunicarea deschisă și sinceră poate ajuta părinții și educatorii să se conecteze cu cei mici. Este important să creăm legături puternice și să le demonstrăm copiilor că sunt înconjurați de adulți care îi înțeleg și îi sprijină. Copiii se simt mai în siguranță atunci când știu că au alături adulți de încredere.

Rutină

O rutină stabilă și previzibilă poate oferi copiilor încredere în ceea ce urmează. Povestesc des despre rutină și importanța ei atât la somn cât și în restul zilei. Explicați-le regulile și programul zilnic pentru a le da siguranță. Un program afișat pe perete poate ajuta copiii să înțeleagă cum se desfășoară ziua lor. Această rutină îi face să se simtă în control și în siguranță.

Reziliență

Reziliența este o calitate importantă pe care o puteți dezvolta la copii. Învățați-i să recunoască emoțiile și sentimentele dificile și să găsească modalități să le gestioneze. Fiți un exemplu de co-reglare, arătându-le că pot conta pe voi pentru sprijin și înțelegere. Ajutați-i să învețe cum să facă față provocărilor vieții fără a le spune că nu au de ce să plângă.

Despre adaptarea părinților

Ca și copiii, unii sunt mai relaxați, alții mai anxioși, dar toți, mai ales cei care sunt la primul copil, au niște emoții greu de trecut neobservate. Unii își ascund lacrimile, alții încearcă să afișeze o față încrezătoare, dar adevărul este că tuturor ne este greu.

Vrem să îi știm iubiți, conținuți și mai ales, în siguranță.

Unii dintre copii nu sunt obișnuiți să stea cu alte persoane, uneori din simplul motiv că lipsește satul. Da, acel sat de care vorbește toată lumea: bunicii, mătușile, cineva căruia îi poți lăsa copilul în grijă 2 ore fără să stai cu cortizolul la maxim în tot acest timp.

Dintre părinții cu care am interacționat în aceste zile, foarte puțini au un sistem real de suport, aici, în oraș. Mulți au fugit dn Capitală sau din alte orașe, cu riscul de a fi aici pe cont propriu. Și sunt de înțeles, pierzi pe o parte câștigi pe alta. Nu e bine sau rău, doar e.

Aș vrea să le spun tuturor că va fi bine, dar este un proces atât de personal și de solicitant psihic și emoțional, încât orice ai spune în afară de Te văd că ți-e greu sau să mai faci o glumă, cum îmi stă mie în fire de obicei, nu prea ai cum să le fii de ajutor.

Faceți poze, bucurați-vă, fiți încrezători, dați-vă voie să simțiți tot și să vă aduceți aminte cu drag de intrarea copiilor în colectivitate, când se va pune praful pe lucrurile care nu au fost perfecte de la început și unde vor rămâne doar zâmbetele și amintirile dragi.

Și dacă vreți să povestiți cum v-a fost prima săptămână sau ce emoții vă încearcă, aici sunt.

love, love

Ana