În ultimele luni traumă și atașament sunt cuvintele care se află pe buzele tuturor, indiferent de context. În consultații aud ocazional "nu-mi pot lăsa copilul să plângă, nu vreau să-l traumatizez", prietenii spun "ai văzut nu știu ce știre? M-am traumatizat!", înțelegeți voi. Așa că mi-am făcut o misiune, pe termen scurt, să vorbesc despre acești termeni, să îi explic, să îi întoarcem pe toate părțile, și mai ales să îi fac înțeleși.
În live-ul de aseară de pe instagram cu Claudia Florescu, Psihoterapeut Cognitiv Comportamental, un live pe care l-am așteptat foarte multă vreme, nu am răspuns la întrebarea dacă sleep trainingul afectează atașamentul așa cum mi-am dorit. Și pentru o perfecționistă ca mine, cu bagajul din copilărie de a face lucrurile perfect fără doar și poate (evident, total nerealistă așteptare), a însemnat frământări intense și un somn în care am rezolvat probleme. S-a strigat (de) Frustrare! Am avut o ocazie bună să răspund unei întrebări extrem de importante și am ratat-o.
Drept urmare, am visat azi noapte răspunsul pe care l-aș fi dat. Pentru că acesta este unul dintre beneficiile somnului, putem rezolva problemele complexe în timpul somnului. Nu vi s-a întâmplat niciodată în timpul școlii ca atunci când nu găsiți rezolvarea la o problemă, să dormiți și dimineață să vi se arate calea sau răspunsul? Mie mi s-a întâmplat de multe ori.
Când am mai primit această întrebare, cu alte ocazii, am răspuns mereu în procente, pentru că așa îmi spunea logica mea că e mai ușor de înțeles, că sleep trainingul reprezintă cam 0,001% (să zicem) din economia timpului petrecut cu copilul de-a lungul vieții. Și cred totuși că procentele nu au același impact ca numerele.
Dar, inspirată de un video de pe TikTok, voi traduce în cifre sleep trainingul.
Acest lucru înseamnă că l-am ajutat să readoarmă de cel puțin 960 de ori (doar pe timpul nopții) timp în care i-am răspuns nevoilor, i-am construit atașamentul pas cu pas, copilul a învățat că se poate baza pe mine.
Sleep trainingul a durat câteva zile, să spunem 5 zile, timp în care copilul s-a trezit de 2 ori pe noapte, în medie, a avut și nopți în care s-a trezit o singură dată, de fiecare dată am mers și l-am reasigurat, i-am zis că-l iubim și că suntem în camera alăturată.
A plâns? Da.
A fost lăsat singur cu emoțiile lui crezând că l-am abandonat sau că am dispărut complet din viața lui? Nu.
Dacă aceste 10 ori când i-am răspuns, dar poate nu cum și-ar fi dorit, atârnă mai greu decât cele aproape 1000 de ori când l-am ajutat să readoarmă prin diverse metode, atunci problemele noastre în ceea ce privește parentingul sunt mai mari decât dacă facem sau nu sleep training.
Pentru cei care ați trecut prin sleep training și vă simțiți vinovați, luați o foaie și un pix și calculați. S-ar putea să vedeți un pic diferit lucrurile.
Adică toate interacțiunile noastre cu copilul, disponibilitatea emoțională a părinților (dar momentan în societatea noastră, mama este the default parent) în fiecare zi, nu doar la somn este importantă.
Iar dacă chiar ai greșit, repari, compensezi. Nu înseamnă că atașamentul s-a stricat.
Având în vedere cele de mai sus și copilul vesel, iubăreț, odihnit și absolut perfect pe care îl cresc cât și feedbackul pe care îl primesc de la familiile cu care lucrez, refuz să cred că Teoria Atașamentului este atât de fragilă și de ușor de demontat.
Parentingul este despre decizii grele. Nu toate vor fi necesare și la fel de grele, dar vor fi suficiente situații în care ne vom îndoi de noi.
Este sleep trainingul necesar? Nu. Este o alegere, poate fi o soluție la o problemă și anume lipsa somnului care ne strică dinamica de familie, ne împinge în depresie (evident alături de alți factori, nu de una singură) și ne fură din bucuria de a fi părinți și din disponibilitatea emoțională de a doua zi. Pentru unele familii, aflate în pragul epuizării, e singura soluție.
Fiți blânzi cu voi și cu acele familii și încercați să nu le judecați deciziile, au fost oricum luate cu greu și în urma unui proces riguros de documentare.
love, love