În articolul precedent îmi adresam, oarecum retoric, o întrebare: până unde mergem cu consecvența? Pentru cât timp o păstrăm și în ce circumstanțe? Ar trebui consecvența să bată receptivitatea părintelui? Din nou, nu.

Ba mai mult, din punctul meu de vedere, acestea sunt lucruri diferite, nu diametral opuse iar consecvența nu exclude receptivitatea părintelui și nici viceversa. Să fii receptiv și să urmărești semnalele de somn ale copilului este minunat, dar adevărul e că micii copii turbo se turează maxim până te hotărăști tu să trasezi limita.

All models are wrong, some are useful.

Din păcate sau din fericire, conținutul online despre somnul copiilor nu va rezona cu toată lumea și, în mod sigur, nu vă va conduce pe toți în direcția potrivită. Sunt numeroase abordări pe care le putem avea referitoare la somn și așa cum îi place prietenei mele, Data Scientist, să spună "All models are wrong, some are useful."

Ce înseamnă acest lucru, de fapt? Prin această afirmație, statisticianul britanic George Box încearcă să ne facă să identificăm mai bine dacă o strategie poate fi aplicată, într-un mod util, în viața de zi cu zi, decât să ne dezbatem, la nesfârșit, dacă această strategie este panaceu universal pentru o anumită problemă. Și, cei care mă urmăriți deja de ceva vreme, știți că militez pentru soluții personalizate. Este adevărat că sutele de mesaje primite de la voi îmi arată că acest conținut, pe care îl creez, are aplicabilitate în multe cazuri și mă bucur nespus, dar am primit și mesajul "copilului meu nu i se aplică nimic, am încercat tot". Statistic, între 25-30% dintre copiii preșcolari întâmpină dificultăți la somn, dar, în realitate, pare-se că procentul e mult mai mare, mai aproape de 40-50%.

Revenind la ideea conținutului online, nu de puține ori auzim de la unii experți, uneori chiar de la random people, care nu au nici o legătură cu lumea somnului, că problemele de somn vor trece de la sine. Și ca să aplic principiul de mai sus, unii vor avea dreptate și alții nu, dar nu asta este ideea.

Cei care citiți în acest moment partea a doua a prelegerii mele despre copiii turbo aveți nevoie de ajutor acum, nu peste un an. Înțeleg asta și sunteți în locul potrivit. Din păcate mulți părinți extenuați speră, în adâncul sufletului, că aceste comportamente se vor opri de la sine, fie că e vorba de adormirea la sân, sau adormit lângă părinte sau bedsharing, plimbat prin casă sau [inserează aici orice problemă de somn cu care te confrunți]

De ce ar face-o, până la urmă? Actualul aranjament funcționează pentru ei, că pentru voi nu, aceasta este altă poveste, dar copiii mici nu cunosc empatia față de emoțiile celuilalt la vârste fragede (cunosc o formă primară de empatie, nu că nu o cunosc deloc), deci nu vor înțelege că pe mami o doare, sau că mami a fost mai mult trează decât a dormit în noaptea precedentă, sau că mami efectiv e pe zero sau pe minus cu resursele. Ce vor vedea, în schimb este reactivitatea noastră de a doua zi când nu am dormit, sau oboseala cronică acumulată din cauza faptului că ne e frică, și credeți-mă că știu cât de înfricoșător este gândul măcar că ar trebui să faci o schimbare majoră în cazul unui copil turbo.

Întrebările care apar: Ce fac acum este sustenabil? Putem face asta la nesfârșit? Dacă răspunsul este nu, este în regulă să vreți altceva și să puneți limita.

Ca părinți, trebuie să fim capabili să funcționăm și nu doar din inerție, deși vom avea și astfel de zile. Și dacă stabilind o limită vom căpăta această odihnă atunci we should go for it.

Ca să funcționezi ca părinte, atât mintal cât și emoțional, pe termen lung, deoarece temperamentul copilului nu se schimbă, va trebui, poate să-ți modelezi un pic copilul în anumite privințe. Dacă să doarmă în pătuț câteva ore îți va aduce ceva timp pentru tine, ca a doua zi să ai energie să îi fii părinte unui copil turbo, atunci poate merită efortul de a schimba anumite comportamente.

De reținut! Nu creștem niște copii cu un temperament easygoing și nesolicitanți mai mult decât o fac în general, copiii. Copiii turbo sunt copii aparte, care necesită mai mult efort de la părinți decât alții, iar părinții de copii turbo eu nevoie de toate uneltele și energia ca să mai treacă, cu bine, o zi.

Cum simțiți că se produc schimbările în cazul copiilor voștri? Renunță singuri la ceva ce își doresc foarte mult (de exemplu, adormitul cu un părinte), sau este nevoie de un efort susținut și de o reamintire constantă a procesului?

În cazul nostru, fără doar și poate, a doua variantă.

love, love
Ana